Construit de regele Carol I, impozant și modern, a fost locul în care s-au purtat negocieri și tratate care au schimbat istoria țării. Ferdinand, Carol al II-lea sau Mihai, cu toții au şi copilărit acolo.
În 1872 Sinaia era doar un mic sat de munte. Regele Carol I a cumpărat acolo 1.000 de pogoane de teren, chiar lângă mănăstire. Domnitorul îşi dorea un loc retras și liniștit pentru reședința sa de vară.
“Am dormit în castele și m-am îndrăgostit pentru că am fost învățată să visez ” – Taylor Swift
În 1873 a adus arhitecți din Germania și Austria şi numai amenajarea terenului a durat doi ani. „Să se ridice acest castel și să fie terminat pentru a putea fi leagănul dinastiei mele, al dinastiei naționale”, declara emoționat Carol I, la 10 august 1875, când au început lucrările.
Împreună cu soția sa, Regina Elisabeta, cu mistria în mână, au aşezat tencuiala la piatra de temelie după cele trei tradiționale lovituri de ciocan. Când a pus piatra de temelie, Carol I a îngropat aici câteva zeci de monede de aur. De fapt primele monede româneşti, cu chipul său.
Mai târziu, în 1914, când castelul a fost finalizat în totalitate, s-a tras linie: 16 milioane de lei, de aur, au fost cheltuiţi ca acest domeniu să fie construit.
Lasa un comentariu